În perioadele cu temperaturi extreme, este esențial să ne protejăm sănătatea și să prevenim riscurile de incendii. Iată ce trebuie să știi:
🚒 Măsuri pentru prevenirea incendiilor:
✅ Verificați zilnic instalațiile de stingere și rezervele de apă;
✅ Protejați recipientele cu lichide inflamabile de razele solare;
✅ Nu folosiți foc deschis în zone cu pericol de incendiu, în vreme de vânt sau secetă;
✅ Gătitul la foc deschis se face doar în locuri special amenajate;
✅ Este interzis focul deschis la mai puțin de 40 m de locuri cu pericol de explozie;
✅ Supravegheați copiii și educați-i privind pericolele jocului cu focul!
🌡️ Recomandări pentru protejarea populației în timpul caniculei:
– Hidratați-vă corespunzător – beți 1,5 – 2 litri de lichide/zi;
– Purtați haine deschise la culoare, pălării, ochelari de soare;
– Consumați fructe și legume proaspete; evitați alcoolul și mâncărurile grele;
– Rămâneți în spații umbrite sau climatizate între orele 11:00-18:00;
– Mențineți legătura cu persoanele vârstnice sau vulnerabile;
– Nu lăsați copiii singuri în mașini sau în locuri fără ventilație;
– Cereți sfatul medicului dacă apar semne de disconfort termic!
📢 Protejează-te pe tine și pe cei din jur! Siguranța începe cu fiecare dintre noi! Urmează recomandările și informează-ți apropiații.