Întâlnire cu producătorii locali și cu persoanele interesate de a înființa un Punct Gastronomic Local și de dezvoltarea turismului la noi în comună
Azi, 21 iunie, ora 10:00, la Sediul Primăriei comunei Racovița,s-au reunit la discuții producătorii locali din comună și reprezentanta Consiliului Județean Sibiu- Compartimentul de Dezvoltare Durabilă – Roxana Diaconescu și ai Oficiului de Dezvoltare Montană a Județului Sibiu -Sonia Popa care au prezentat procedura de înființare a unui Punct Gastronomic Local și subiecte actuale, de interes, pentru dezvoltarea durabilă a zonei rurale, precum și pentru producătorii din comuna Racovița.
Discuțiile s-au axat pe următoarle tematici:
– susținerea producătorilor locali, în vederea obținerii ”inscripției de calitate” facultativă de produs montan,
– identificarea, susținerea, coordonarea și promovarea producătorilor locali interesați să își deschidă un Punct Gastronomic Local,
– identificarea de noi producători care să își valorifice produsele în cadrul Pieței volante Transilvania, precum și a altor piețe volante din județ.
Pentru cei interesați să își deschidă un PGL se vor realiza cursuri de instruire GRATUITE.