Dragi cetățeni,
Primăria Comunei Racovița vine în sprijinul persoanelor vulnerabile pentru a facilita accesul la finanțările disponibile prin programul REPower România – PNRR, Investiția I4 și I7.

Această finanțare constă în acordarea unor vouchere persoanelor vulnerabile de la nivelul comunei Racovița pentru achiziționarea și instalarea de:
– panouri fotovoltaice de cel puțin 3 KW (valoare 5000 Euro);
– sisteme de stocare a energiei de cel puțin 5 KW (valoare 5000 Euro);
– anveloparea locuințelor (valoare 14.000 Euro).

Lista persoanelor vulnerabile a fost întocmită de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), pe baza datelor colectate la nivel național prin programele de asistență socială. Persoana vulnerabilă este considerată a fi persoană singură/familia care, din motive de sanatate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale;

Lista persoanelor vulnerabile se poate consulta la secretariatul Primăriei Comunei Racovița.

Persoanele vulnerabile incluse în această listă pot depune cereri de finanțare în cadrul acestui program numai prin intermediul unor firme acreditate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Lista acestor firme se poate consulta la sediul Primăriei Comunei Racovița.

✅ Cum funcționează programul?
1. Beneficiarii finali (proprietari de locuințe individuale) vor încheia contracte direct cu agenții economici acceptați în program.
2. Agenții economici vor:
• Semna contractele cu beneficiarii;
• Depune cererile de finanțare și vor implementa lucrările.
3. Finanțarea investițiilor este asigurată direct agenților economici, fără costuri pentru beneficiari.

🔍 Condiții pentru eligibilitate:
• Documente necesare:
1. Carte de identitate (CI/BI);
2. Extras de Carte Funciară (CF) sau adeverință de la Registrul Agricol;
3. Certificat fiscal de la Primărie;
4. Certificat fiscal emis de ANAF.

Condiții specifice:
• Solicitantul trebuie să aibă domiciliul la adresa unde se dorește investiția, conform actului de identitate;
• Să fie proprietar pe cel puțin 50% din clădire și terenul aferent. În cazul coproprietarilor, este necesar acordul acestora.

În cazul aprobării Cererilor de Finanțare, firmele acreditate se vor ocupa de implementarea proiectului pentru fiecare caz în parte.

Pentru persoanele vulnerabile interesate de accesarea programului, perioada de depunere a dosarelor este între: 16.12.2024 – 17.02.2025.