Astăzi, la sediul Primăriei Racovița, începând cu ora 10:00, a avut loc un exercițiu de simulare în situații de urgență cauzate de cutremur, incendiu sau inundație.

La exercițiu au participat: Comitetul Local pentru Situații de Urgență Racovița; Echipa SVSU Racovița; reprezentanți ai ISU Sibiu și ISU Avrig, precum și ai Poliției.

Scopul acestei activități este creșterea gradului de conștientizare a întregului personal cu privire la măsurile care se iau în cazul producerii unui cutremur, activitățile care se execută pentru limitarea și stingerea unui incendiu, precum şi necesitatea respectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva inundațiilor.

Exercițiile de simulare sunt instrumente de formare și instruire, ele permit participanților să învețe și sa practice procedurile de răspuns la situații de urgență într-un mediu sigur și controlat, contribuind astfel la crearea unor deprinderi, care să le permită să acționeze cu maximă siguranță în situațiile reale de urgență.

O parte din elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale Racovița au urmărit cu atenție modul de intervenție, iar la finalizarea exercițiului s-au bucurat de întâlnirea cu membrii echipei SVSU Racovița.