Sebeșu de Sus – File de istorie – 640 de ani de atestare documentară

Sebeșu de Sus – File de istorie – 640 de ani de atestare documentară

DATE ISTORICE

 

În realitate, localitatea, datează din evul mediu, fiind atestată pentru prima dată ca aparţinând Domeniului Tălmaciului, în anul 1383. Așadar, anul primei atestări scrise este 1383.

 

Legenda denumirii satului:

Memoria orală trimite la o origine „ De pe Ardeal” a întemeietorilor satului şi anume, doi fraţi meşteri piuari, cu numele de Sebeşan, au trecut Oltul cu luntrea, pentru a căuta un râu de munte în scopul construirii unei pive. Cei doi fraţi s-au despărțit, unul despădurind locul în jurul unei poieni aflate pe râul Moaşa, celălalt întemeind o aşezare pe o vale paralelă, situată la vest. Iniţial, Sebeşul de Sus actual s-a numit Sebeşul Mare, iar Sebeşu de Jos, Sebeşul Mic, după vârsta celor doi fraţi.

 

Evoluția denumirii satului de-a lungul timpului:

  • Sebeşul de Sus – română
  • Felsősebes
  • Oltfelsősebes – maghiară
  • Oberschebesch – germană
  • 1733 – Felső
  • 1750 – Sebis – feliső
  • 1760 – 1762 fal Sebes
  • 1805 – Sebes Supérior
  • 1850 – Sebesu din szuszu
  • 1854 – Sebeşul de Sus, Felsősebes, Oberschebesch

Un scurt istoric al Sebeșului de Sus

După unirea din 1918, satul va parcurge cea mai bună perioadă a sa. Acum se măresc și se înfrumusețează majoritatea edificiilor publice, spre exemplu școala mai primește un etaj, între 1930-31. După 1920 se construiește primăria, deoarece conform noii organizări administrative, Sebeşu de Sus devine comună. Tot acum se construiește Cooperativa de Consum şi Banca populară. Prin anii 1930, acestea fuzionează cu Cooperativa Oltul, având un magazin şi cârciumă. De asemenea, în localitate mai exista, fabrică de cărămidă, de sticlă, fabrică de ţiglă, şi numeroase instalații hidraulice.

Pe lângă acestea, lucru mai puţin întâlnit, la primul pod peste Moaşa s-a construit un scrânciob acţionat hidraulic.

După 1946, reîncep şi necazurile comunei Sebeşu de Sus. Cooperativa, este naţionalizată, primind şi fabricile de cărămidă şi sticlă, proprietarul fiind considerat chiabur. Pe de altă parte, această cooperativă aduce venituri importante, la nivelul ei, statului român.

Din păcate, din 1958, comuna se desfiinţează, localitatea trecând sub jurisdicția Racoviţei, care va deveni sediu de comună. Satul va fi colectivizat relativ târziu, ca majoritatea satelor ardelene, abia în 1962, şi doar în urma unor mari presiuni. Consecinţele însă sunt apăsătoare. Se desfiinţează proprietăţi, se distrug livezi, se cultivă soiuri neproductive, iar oamenii sunt nevoiţi să se proletarizeze, lucrând la Sibiu, Mârşa, Tălmaciu.

 

Descoperiri arheologice:

Pe teritoriul satului, fără precizarea locului de descoperire, se semnalează vetre de cenușă şi pământ ars, la 2-3 m adâncime. Nu se indică nici un alt rest de cultură materială care să precizeze epoca sau cultura.

În anul 1838 s-au descoperit, la poalele unui deal situat mai jos de sat, 469 drahme de Dyrrachium, dintre care 58 de bucăţi au intrat în cabinetul numismatic al MINV iar celelalte au fost împărţite liceelor săseşti.

 

Ocupațiile sebeșenilor:

Printre ocupațiile tradiționale reprezentative se numără păstoritul, agricultura, pomicultura și apicultura. De asemenea încă mai există îndeletniciri ce țin de instalațiile de tehnică populară: moară, joagăr, coșuri de vâltorit, cazane, roată de apă, etc. Printre ocupațiile secundare se numară vânătoarea și pescuitul.

 

Ocupații principale:

Dintre ocupațiile tradiționale reprezentative menționăm păstoritul. În ceea ce privește păstoritul în Țara Făgărașului, acesta a fost practicat din antichitate, iar în secolele XVII și XIX sub forma transhumanței.

Ca meșteșuguri țărănești specifice zonei etnografice Țara Făgărașului amintim olăritul, pictura pe sticlă, țesutul, cojocăritul, ultimele două fiind specifice și pentru zona Târnava Mare. Regiunea cercetată se diferențiază prin tradițiile și obiceiurile de mare vechime, dintre care cel mai cunoscut este obiceiul cetelor de feciori din Țara Făgărașului.

– Agricultura este practicată în toate localităţile din zonă la nivel de subzistenţă sau la scară mare;

– Pomicultura are o veche tradiţie în zonă, în special în partea de nord, unde pomii au găsit condiţii bune de dezvoltare; fructele au constituit o sursă suplimentară de venituri, prin vânzarea rachiului, şi au avut un rol important în alimentaţia tradiţională;

– Construirea instalațiilor de tehnică populară: joagăr, coșuri de vâltorit, moară, cazane, roată de apă.

– Creșterea animalelor se practică uniform pe tot teritoriul zonei;

– Apicultura se practică uniform în întreaga zonă, datorită bogăţiei florei melifere; ceara a servit secole de-a rândul la iluminat; produsele apicole au fost întrebuințate în medicina populară.

– Oieritul era una din cele mai răspândite activități, fiecare gospodărie avea cel puțin 4-5 oi. Oieritul a constituit cea mai amplă formă de mișcare pastorală. Oile nu erau duse peste Carpați, pe timp de iarnă erau ținute în sate, în felderă. Oierii obișnuiau să le ierneze în gospodăriile lor, în grajduri, curți și oboare.

 

Ocupații secundare:

– Vânătoarea era favorizată de pădurile întinse, varietatea şi calitatea vânatului, precum şi de sistemul de proprietate, care dădea tuturor moșnenilor posibilitatea să vâneze fără restricții; în prezent, vânătoarea este reglementată;

– Pescuitul s-a practicat în toate râurile şi pâraiele din zonă; în prezent, este reglementat;

 

Arhitectura:

Înainte de a descrie arhitectura civilă din Sebeşul de Sus, se impun câteva consideraţii generale. Într-un mod fericit, localitatea păstrează fondul în mare măsură fondul vechi construit. Astfel, dacă structura urbanistică o datorăm secolului al XVIII-lea, cu siguranţă avem o arhitectură datând din a doua jumătate a secolului al XIX – lea şi începutul secolului următor. Ca în majoritatea satelor din sudul Transilvaniei, arhitectura interbelică se integrează perfect, ba chiar aduce un suflu nou în arhitectura localităţii.

 

Case parter, amplasate cu latura îngustă la stradă, cu acoperiş în două ape şi fronton triunghiular, cu două sau trei ferestre , cu sau fără pivniţe; majoritatea datează din sec. XIX sau din jurul anului 1900, dar pot fi şi de sec. XVIII; acest tip de case, foarte probabil cel mai vechi, care a preluat volumetria caselor din lemn. Aceste tip de case reprezintă un procent mai mic, dovadă a faptului că situaţia locuitorilor era bună , cel puţin în perioada interbelică, atunci când au fost renovate majoritatea caselor;

Case cu pivniţe înalte (demisol), cu acoperiş în două ape şi cu fronton trapezoidal; acestea au trei ferestre la stradă, cea de-a treia fiind rezultatul închiderii prispei dezvoltate de-a lungul întregii faţade laterale spre curte. Cele i multe sunt construite după 1900 sau în perioada interbelică. La acestea, de regulă, decoraţiile sunt modificate, la fel şi golurile ferestrelor. Uneori apar mai multe ferestre sau chiar uşi la stradă, care facilitau accesul în spaţii comerciale.

Case cu latura lungă la stradă, cu mai multe ferestre cu ornamente şi tâmplărie de inspirație baroc sau neo-clasicistă, fără îndoială case care au arhitectura influenţată de mediul urban.

 

Este de remarcat faptul că şi casele construite cert după 1945 au aceeași volumetrie şi de multe ori acelaşi registru decorativ; putem spune că intervențiile neinspirate sunt de dată recentă şi/sau reprezintă fie transformări poluante ale fondului moștenit, fie case noi care au adus un stil nespecific şi străin locului. Casa tradițională urmează planimetria arhitecturii din sudul Transilvaniei, cu două (mai târziu trei, mai rar patru) camere, din care o tindă, inițial bucătărie rece, şi camera, respectiv camerele „bune”, un pridvor peste o pivniță cu două încăperi mari (cu funcțiuni diferite, de cele mai multe ori specializate); aceasta se regăsește ca tip morfologic în toate studiile de specialitate, dar şi pe teren, pe întreg arealul acoperit de arhitectură săsească dar şi cea influențată de aceasta.

Biserica ortodoxă “Sf. Petru și Pavel” Sebeșu de Sus inclusă în “Lista Monumentelor istorice” din județul Sibiu, fiind clasificată cu codul SB-II-M-B-12544.

 

 

Biserica ortodoxă având hramul Sf. Petru şi Pavel amplasată oarecum central, a fost edificată în anul 1760 fiind mărită în 1909. De plan dreptunghiular, nava are dimensiuni apropiate (chiar mai mari) de cea din Racoviţa.

Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” este o parohie veche, de tradiție ortodoxă puternică, care a avut participanți la opoziția inițiată de călugărul Visarion Sarai împotriva uniației. Biserica a fost construită în anul 1760 de meșteri locali, în formă de cruce, în stil bizantin, și a fost zugrăvită în frescă de pictorul Oprea Stan din localitate.

Extinderea din 1909 înseamnă transformarea bisericii într-una triconc cu absida altarului poligonală în două abside laterale. La faţada vestică este adosat turnul clopotniță, pe sub acesta realizându-se intrarea în biserică, intrare boltită a vela. Naosul este de asemenea boltit cu două inegale cupole pe pandantivi, una supraînălțată se sprijină pe 12 arce de descărcare cu rol – şi de iluminatoare. Pronaosul este boltit cu semicalote arce dublouri şi pandantivi. Construcţia este realizată din zidărie mixtă (pereţii ) iar acoperişul are şarpantă de lemn şi învelitoare ceramică solzi.

 

 

PORTUL POPULAR FEMEIESC ȘI BĂRBĂTESC

Așa cum a fost el întâlnit până la începutul secolului al XIX-lea, portul popular racovicean s-a caracterizat prin simplitatea sa, majoritatea pieselor sale componente fiind produse ale gospodăriei proprii.

La costumul femeiesc, piesele „de rezistență” au fost: vălitoarea albă, cârpele negre sau înflorate, „șurțele„(șorțurile) negre sau „vinete„, în două sau trei foi, catrințele roșii, „românești” sau „oacheșe”, iile cu fodori, pieptarul cu flori roșii și „ciucurei” în aceeași tonalitate, buboul negru sau săin, nelipsit din portul bătrânelor.

Costumul bărbătesc avea următoarele piese specifice: cămașa cu mânecă largă sau cu pumnași, cioarecii albi, strânși pe picior, laibărul și recălul din postav negru, la care, iarna, se adaugă buboul.

Galerie foto


By |2024-02-06T14:30:16+03:00ianuarie 11th, 2024|Comentariile sunt închise pentru Sebeșu de Sus – File de istorie – 640 de ani de atestare documentară

Sebeșu de Sus, file de istorie. 640 de ani de atestare documentara

By |2023-07-14T11:20:00+03:00iunie 25th, 2023|Stiri|Comentariile sunt închise pentru Sebeșu de Sus, file de istorie. 640 de ani de atestare documentara
Go to Top