Cuvântul primarului – 640 de ani de atestare documentară a satului  Sebeșu de Sus

 

Dle. Secretar General al Instituíei Prefectului, Marius Olteanu,

Dna. Deputat, Christinne Thelamnn,

Dl. Comandant al garnizoanei Sibiu – General Ghiţă BÂRSAN;

Dl. Locțiitor comandant al garnizoanei Sibiu și comandant al Centrului Militar Zonal Sibiu – Dl. col. dr. Mihai Adrian ZISU;

      Șeful I.P.J. Sibiu – Chestor Tiberiu Iulian Ivancea;

      Șeful O.J.T.S. Sibiu – Gl. bg. Cosmin POPESCU PĂRPĂUȚI;

      Dl. Col. Dumitru TOMI;

      Dl. col. Radu DINU;

      Dl. col.Gheorghe GOIA;

      Dl. – lt. col. Marius RALEA.

Precucernici părinți,

Precucernice părinte paroh,

Mulțumim pentru prezența dvs. în această zi aniversară pentru Sebeșu de Sus, când ne cinstim eroii, istoria și moștenirea primită de cel puțin  640 de ani încoace. Această zi aniversară este dublată și întărită  de Ziua Drapelului Național.

Este un moment deosebit, nu doar o simplă comemorare sau o simplă amintire a istoriei, ci este o recunoaștere a faptului că Dumnezeu ne-a orânduit pe acest pământ pentru care trebuie să fim recunoscători, trebuie să-i mulțumim pentru tot ceea ce ne-a dăruit, pentru că ne-a trecut prin atâtea evenimente istorice și, pentru că, iată, astăzi suntem aici, prezenți în bucurie să sărbătorim 640 de ani de la prima atestare a localității, să ne cinstim strămoșii și locul sfînt care pentru mulți a fost și este ACASĂ – Sebeșu de Sus.

 

În realitate, localitatea, datează din evul mediu, mult mai târziu de 640 de ani, însă primul document scris în care apare denumirea localității și  fiind atestată pentru prima dată ca aparținând Domeniului Tălmaciului, a fost datat în 1383,  în registrul de contribuții al orașului Sibiu.

Prin decretul lui Ladislau al V-lea de la 3 februarie 1453, se conferă satului drepturi de organizare egale cu ale sașilor din cele 7 Scaune, ceea ce întărește afirmațiile referitoare rolul militar al localității. Decrete voievodale de la 1559, 1574 prevăd scăderea obligațiilor, respectiv reducerea la jumătate a zeciuielii. Apoi, prin decretul Alda Decimat Pondat, Sebeșu de Sus este organizat ca sat liber și se bucura de o serie de libertăți, iar oamenii nu mai plătesc zeciuiala.

În anul 1701 exista o biserică din lemn, acest lucru fiind cunoscut cu certitudine, datorită unui document bisericesc tipărit la Alba Iulia (Bălgrad) în 1699. Situl a fost identificat, la limita estică a intravilanului, în apropierea locului numit „Calea lui Coman.

La 1712-13 locuitorii satului capătă drepturi personale.

  • La 1760 încep lucrările la noua biserică a satului , biserică din zidărie, terminată la 1773 și mărită în 1910. Atât ridicarea ei cât și mărirea, a fost realizată de către oameni din sat, dintre care îi amintim pe meșterii Oprea Luca, Toma Oprea, Nicolae Morariu. În prezent, Biserica este monument istoric al județului Sibiu.
  • 1766, se înființează regimentul grăniceresc. Însă sebeșenii s-au revoltat împotriva recrutării de mai multe ori. În urma răscoalelor împotriva recrutărilor, mai multe familii de sebeșeni emigrează în Țara Românească.
  • 1788, un incendiu devastator arde aproape întreaga localitate și afectează și biserica Fapt care se va dovedi decisiv pentru evoluția arhitecturii localității. Casele și construcțiile din lemn sau pământ, cu acoperiș învelit în paie din trecut, sunt înlocuite cu cele de cărămidă și piatră.
  • 1821, se edifică crucea de zidărie din capătul nordic al satului, la ieșirea spre Olt.
  • Un impact mare a avut vizita împăratului Franz Josef de la Sibiu, din 1852 de fapt, acest eveniment a avut răsunet la toții românii din Ardeal, Cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic va avea consecințe radicale în viața românilor din Sebeșu de Sus.
  • La sfârșitul secolului al XIX-lea se construiește școala, precum și alte construcții de importanță publică, o parte din ele cu banii ce reveneau sebeșenilor din fondurile regimentului grăniceresc.
  • Începând din anul 1902, dorinţa de independenţă a sebeşenilor a devenit tot mai evidentă. Delegația satului compusă din: NICULA TOMA, TATU IOAN şi DAVIDOIU IOAN a făcut două deplasări la Viena, obținând acordul Cancelariei Imperiale ca satul Sebeşu de Sus să capete statutul de comună de graniță.

Prin urmare, începând cu anul 1905, având administrație proprie, adică: primar, notar şi comitet de conducere ales de către localnici.

Între anii 1905-1950, timp de 45 de ani, comuna Sebeşu de Sus a putut dispune singură de destinul său. Cel mai longeviv și apreciat primar al Sebeșului de Sus fiind IOAN MĂNDUC – care timp de aprox. 30 de ani a condus și organizat viața satului.

Secolul XX aduce pentru sebeșeni aceleași teme ca pentru toată populația ne-maghiară din Ardeal, adică o relativă prosperitate economică.

Primul Război Mondial a făcut victime în rândul sebeșenilor, dintre care îi amintim pe eroii soldat Vasile Constantin; soldat Iosif Nicula; soldat Vasile Urzică; soldat Vasile Ghierman; sergent Vasile Stoia; sergent Vasile Mateiu; sergent Vasile Trifon; sergent Ioan Mateiu; sergent Ioan Tatu; sergent Ioan Stoia, sergent Ioan Ritivoiu  caporal Simion Totan; caporal Vasile Popa;

Pe timpul trecerii frontului, în casa lui Sâlea Surdului din sat funcționa şi un mic spital unde erau trataţi soldaţii răniţi. Cei mai mulţi soldați români au căzut în luptele de pe Fruntea Ilobii, din Dosul Budii şi pe creasta munţilor unde mitralierele unităților germane au făcut prăpăd.

Un pluton de pionieri unguri au refăcut podul de ciment de peste Olt, fiind mobilizaţi oameni din sat pe toată perioada lucrărilor. Prin podul refăcut s-a uşurat retragerea unităților germane spre Sibiu unde erau internate în lagăre sau îmbarcate în tren de către gărzile patriotice înfiinţate atunci.

După unirea din 1918, satul va parcurge cea mai bună perioadă a sa. Se măresc și se înfrumusețează majoritatea edificiilor publice, spre exemplu școala mai primește un etaj. Se construiește primăria, Cooperativa de Consum și Banca populară.

Activitatea economică și meșteșugărească capătă un avânt nemaiîntâlnit: Pe malul râului Moaşa au existat 27 de construcții rurale, cum am spune în limbajul de azi,,de înaltă tehnologie” pentru timpul acela, în care se folosea forta apei: țiglărie, joagăre, mori, pive de postav, instalaţii de stors ulei, teascuri de ceară şi alte ,,mici,,fabricute” care produceau bunăstare comunității săteşti.

În localitate existau distilării, fabrică de cărămidă, de sticlă, fabrică de țiglă, și numeroase instalații hidraulice. Pe lângă acestea, lucru mai puțin întâlnit, la primul pod peste Moașa s-a construit un scrânciob acționat hidraulic.

În al doilea război mondial, Sebeșu de Sus nu a fost teatru de operațiuni, iar fiii săi nu au fost trimiși cu toții pe front. Cei rămași acasă au fost mobilizați la Uzina Mârșa și Romanofir, înființate în perioada interbelica.

În anul 1941, s-a realizat electrificarea localității.

În perioada regimului comunist, Sebeșu de Sus a fost marcat de campania de arestări și deportări și de colectivizarea agriculturii.  . Cooperativa fiind naționalizată, primind și fabricile de cărămidă și sticlă, proprietarul fiind considerat chiabur.

Un moment marcant, de mare tristețe pentru întreaga comunitate din Sebeșu de Sus a fost  anul 1953, când preotul GHEORGHE TATU ajunge după gratii unde petrece 10 ani din viață fiind persecutată întreaga sa familie, Organele de represiune ale regimului comunist găsindu-l vinovat pentru sprijinirea cu alimente şi spovedirea membrilor grupului de luptători anticomunişti ce acționau în Munții Făgăraşului.

 

Din 1958, comuna se desființează, localitatea trecând sub jurisdicția Racoviței, care va deveni sediu de comună. Satul va fi colectivizat relativ târziu, în 1962, și doar în urma unor mari presiuni. Consecințele însă sunt apăsătoare. Se desființează proprietăți, se distrug livezi, se cultivă soiuri neproductive, iar oamenii sunt nevoiți să se proletarizeze, lucrând la Sibiu, Mârșa și Tălmaciu.

În această perioada a regimului communist, foarte mulți sebeșeni au migrat în țări libere, cei mai mulți în America. Dintre care îi amintim pe dl. Sinu Dumitru cu familia și dl. Căpățână Dumitru cu familia. Pentru toți sebeșenii plecați din sat toți anii pe care i-au petrecut departe nu au reușit să șteargă amintirile satului natal.

Fiii Satului Sebeșu de Sus de pretutindeni s-au întâlnit pentru prima dată în anul 2002.

 

Dragi Sebeșeni,

Sunt sigură că atunci când ați auzit numele eroilor și istoria satului v-ați identificat și ați simțit puterea dată de strămoșii a căror sânge îl purtați și îl purtăm cu toții.

Ne arătăm respectul și iubirea pentru satul nostru, pentru trecut şi tpentru moștenirea primită, zi de zi, prin muncă cinstită, prin unirea eforturilor tuturor pentru un prezent şi un viitor mai bun al comunităţii noastre.

Istoria este scrisă de învingători!

Cu ajutorul Lui Dumnezeu şi prin unitate, implicare şi perseverenţă, să evoluăm păstrând tradițiile, să construim păstrând mediul curat, să educăm păstrând credința. aşa încât generațiile viitoare să aibă pe ce să se bazeze în următoarea etapă a dezvoltării.

La mulţi ani plini cu împliniri, sănătate și pace în suflet, dragii mei sebeșeni!

Dumnezeu să binecuvânteze Sebeșu de Sus!