Viaţa bisericească

 

Ca şi în alte domenii, mărturiile scrise despre viaţa bisericească a satului până în anul 1700 sunt încă nedescoperite, situaţie întâlnită şi prin satele din jur. Biserici mai vechi decât cele cunoscute din documentele conscripţiilor ce au urmat anului 1700, nu pot fi identificate documetar ci doar arheologic sau din tradiţia orală, care menţionează o bazilică romană, ce este posibil să fi fost ridicată „În deal”. Deşi până în anul 1765, satul avea două jurisdicţii diferite, „partea scăunală” şi cea „iobagită”, sub aspect confesional, chiar dacă existau şi locuitori de alt rit, satul avea un singur lăcaş de închinare.

Primul document cunoscut privind viaţa religioasă a racovicenilor este diploma dată de către principele Gheorghe Rákóczi I din 8 iulie 1647, prin care acesta numeşte pe popa Ion din Ţichindeal ca protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care se numără şi Racoviţa.

Din conţinutul acestei diplome se desprinde faptul că la acea dată, biserica din Racoviţa era deja supusă superintendentului calvin, cu toată împotrivirea mitropolitului Simion Ştefan, care-l împiedicase pe acesta să uzeze de drepturile care i-au fost acordate. De altfel, în această perioadă, biserica românească din scaunele săseşti rămăsese sub jurisdicţia vlădicului Simion, însă Racoviţa fiind subordonată parţial şi organelor administrative comitatense, ale comitatului Alba, este posibil să nu fi beneficiat de acest regim.